Home » Timp Liber » Carti & Reviste (decembrie)

Carti & Reviste (decembrie)

Publicat: 06.12.2006
Descopera.ro recomanda: Mitologiile lumii, Sa mori frumos, Din mare-n lac, Greu in UE cu boii mici, BBC History Magazine.
Mitologiile lumii. Fernand Comte
Editura RAO, 129 lei

Coordonatorul acestei impozante enciclopedii RAO (preluata dupa formatul Larousse), Fernand Comte, este profesor de litere dar si eminent teolog, autor a numeroase carti de sinteza pe teme filosofice, religioase sau de larg interes cultural (Istoria civilizatiei crestine, Eroii mitici si omul etern, Lumea cartilor sacre etc). Prezenta lucrare infatiseaza ansamblul mitologiilor lumii prin intermediul principalelor divinitati ori al celor secundare, ca si prin eroii si miturile diferitelor arii geografice. De la omniscientul Ea la statuile de piatra din Insula Pastelui, de la sarpele Yulunggul la inteleptul Pwyll, de la Tengri la Quetzalcoatl, de la Ahura Mazda la Bahtet, de la amazoane la Antigona, de la Susano-Wo la Orfeu trecand prin frasinul Yggdrasil, civilizatorul Qat, nemasuratul Brahma sau cei Opt Nemuritori, zeii, eroii si demonii sunt fara numar si apartin patrimoniului universal. „Istorii vechi, desigur – spune Comte in Introducere –, dar ilustrative pentru societate. Daca ignoram mitologia, inseamna ca nu am inteles nimic din personalitatea popoarelor antice. Zeii reprezentau, manifestau, cristalizau ceea ce constituia, pentru aceste popoare, elementul sacru – altfel spus esential, impalpabil. Ei existau mai degraba in spirit si suflet decat in realitate. Zeii exprimau nevoile, dorintele si aspiratiile omului si, totodata, esenta sa, dincolo de mediocritatea conditiei sale, dincolo de limitarile actiunilor lui si de hazardul faptelor sale“. Remarcabil ilustrata, enciclopedia este divizata in 11 parti (mitologie greaca si romana, mitologie egipteana, mitologia Orientului Mijlociu, mitologia Indiei, mitologia chineza, mitologia japoneza, mitologia Oceaniei, mitologia precolumbiana, mitologia africana si malgasa, mitologia celtica, mitologia Europei de Nord si Centrale) si prezinta principalele mituri fondatoare, panteonuri si genealogii divine din toate civilizatiile, straduindu-se „sa favorize visul si sa provoace reflectia“. O calatorie erudita, dar accesibila tuturor.

Sa mori frumos. Peter James
Editura Nemira, 24,90 lei

Maestru in exercitiu al genului politist negru in Marea Britanie, comparat adesea cu Stephen King, Peter James a publicat pana in prezent treisprezece romane, unul mai captivant decat altul. Toate pun in lumina doua aspecte inconturnabile: pasiunea autorului pentru fenomenele paranormale si faptul ca a studiat cinematografia. Conduse cu rapiditatea si economia de mijloace a unui regizor, thriller-ele lui James se agata, ca din intamplare, de un detaliu straniu ce trimite la lumea de dincolo. Sa mori frumos nu face nici el exceptie: Tom Bryce gaseste un CD pe o bancheta de tren si se straduieste sa se poarte ca orice britanic civilizat, returnand obiectul pierdut. Atata doar ca, aflat pe urmele posesorului de drept, devine martorul unei crime oribile.

Din mare-n lac
Pour la science nr. 349, noiembrie 2006

La presiune atmosferica obisnuita si la 20 de grade Celsius, bioxidul de carbon este un gaz. La presiune inalta si la o temperatura joasa, insa, el devine lichid. Aceasta este concluzia cercetatorului japonez Fumio Inagaki si a colegilor sai de la Institutul Max Planck pentru Microbiologie Marina din Bremen, Germania, care au descoperit un lac natural de bioxid de carbon lichid la 1.380 de metri adancime, in largul coastei rasaritene a Taiwanului. Ei se aflau intr-o misiune de explorare la bordul submarinului Shinkai 6.500 cand au observat o intindere de circa 200 de metri patrati acoperita cu un soi de „paviment“ alb care elibera niste mici picaturi ce se indreptau spre suprafata apei…

Greu in UE cu boii mici
Ça m’intéresse nr. 309, noiembrie 2006

Vor disparea oare taranii francezi? Se pare ca anxietatea care a napadit mediul rural nu este proprie doar romanilor si celorlalti proaspat invitati sa adere la UE. Daca in urma cu 60 de ani existau in Hexagon 7 milioane de agricultori, expertii prezic faptul ca in 2015 nu vor mai fi decat 100.000. In doar 5 ani, au disparut 50 de mii de exploatari agricole. Masinariile de muls, tuns, semanat, controalele la sange efectuate asupra produselor, dar si noianul de reglementari imposibile ii determina pe tarani sa se reprofileze.  Teroristi americani

BBC History Magazine
vol. 7 nr. 11, noiembrie 2006

Intr-o zi intunecata de octombrie a anului 1775, intr-un birou guvernamental londonez, Lordul Rochford, ministru responsabil cu afacerile interne, s-a trezit fata in fata cu un tanar care i-a prezentat o povestire uluitoare. Peste doar sase zile – spunea el –, regele George al III-lea va cadea victima unui sinistru complot. Potrivit planului conspiratorilor, el va fi rapit, intemnitat in Turnul Londrei si apoi silit sa accepte retragerea pe domeniul sau german de la Hanovra. Aceasta actiune terorista se transforma, in doar sase luni, in ceea ce va ramane in istorie drept Razboiul american pentru Independenta. Tanarul informator era Francis Richardson, un american loial regelui sau si care era inrolat in armata britanica. Conspiratorul despre care se banuia ca era creierul razmeritei se numea Stephen Sayre. Amandoi faceau parte dintr-o comunitate de circa 1.000 de colonisti americani care traiau si munceau la Londra. In acest timp, departe, peste Ocean, colonistii se randuiau de o parte si de cealalta a baricadei, alegand sa ridice armele pentru sau impotriva dominatiei britanice. La Londra, Rochford se vede strans cu usa sa actioneze. Singura sa dovada este marturia lui Richardson, care fusese insarcinat de catre conspiratori sa-i mituiasca pe paznicii de la Turn. Acestia din urma ar fi trebuit, contra sumei de 1.500 de lire, sa asiste impasibili la intreaga desfasurare a afacerii. Cum Sayre ramasese dator cu o parte din suma, ministrul hotaraste, intr-o prima etapa, sa-l surprinda asupra faptului, adica dandu-i banii de mita lui Richardson. Deoarece Parlamentul urmeaza sa-si inceapa lucrarile in curand, Rochford decide, in buna si nezdruncinata traditie a oamenilor care lucreaza la Interne, ca mai intai sa-l aresteze pe Sayre si abia apoi sa furnizeze dovezile. In dimineata zilei de 23 octombrie, trei oameni ciocanesc la usa complotistului din Oxford Street, pretextand ca trebuie sa rezolve niste afaceri banesti. Sayre este arestat.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de naziști
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de naziști
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop anume”
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop anume”
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean Michel Jarre
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean Michel Jarre
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul: este o activitate organică senzuală în care poți amesteca ingrediente”
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul: este o activitate ...
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS
Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva cu Adrian Artene
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva ...
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer